Polonia – taxe, drumuri si bunatati culinare

Polonia a fost principalul motiv de la care am pornit creionarea turului din vara lui 2015. Mai ajunsesem pe acolo scurt si imi doream sa o revad, mai ales ca auzisem numai lucruri bune despre ea. Si ca niste calatori constiinciosi, ne-am adunat din timp informatii despre taxele de drum, soselele si alte detalii utile din Polonia.
Strada in Wroclaw
Strada in Wroclaw

Moneda in Polonia

Moneda oficiala in Polonia este zlotul polonez. Are aproape aceeasi valoare ca leul, deci calcularea paritatii a fost usoara. In majoritatea locurilor am reusit sa platim cu cardul, dar pentru situatii de urgenta am schimbat si cativa euro in zloti.

Taxele de drum in Polonia

Vigneta nu se achita in Polonia, dar se platesc in schimb taxe de autostrada. Cum se calculeaza acestea inca a ramas un mister pentru mine, desi am gasit cateva informatii aici. Noi ne-am plimbat doar prin sudul tarii si am platit 10 zloti la Katowice si inca 16 zloti la Wroclaw, in drum spre Germania.

Bunatati culinare din Polonia  

Bucataria poloneza nu a fost chiar pe gustul meu. Mancarurile sunt destul de grele si uleioase, iar pe alocuri seaman cu cea romaneasca., dar din ce am incercat acolo mi-au placut:

  • Tarta cu mere, nu neaparat traditional poloneza, dar buna de incercat in orice tara, pentru ca fiecare o face altfel
  • Galusti din cartofi, alaturi de pui cu unt si salata de vinete. Galustile din cartofi sunt gumate, destul de greu de mestecat, dar delicioase

  • Zapiekanka - o pizza poloneza cu paine in loc de blat

Traversand Polonia:

Am intrat in Polonia intr-o dupa-amiaza calda de vara, dupa ce strabatusem Slovacia destul de incet. Drumurile au fost bune si nu foarte aglomerate si in marea majoritate a timpului am mers pe autostrada. Am petrecut doar cateva zile aici, dar am reusit sa vedem tot ce ne propusesem:
  • Cracovia cu centrul ei vechi, castelul pazit de dragon si cartierul evreiesc
  • Aushwitzul cu partea lui neagra si cea de toate zilele si
  • Wroclaw, cu invazia lui de pitici de pe strazi
Nu pot sa spun despre vacanta in Polonia ca a fost una frumoasa. A fost mai degraba marcanta, deschizatoare de minte si suflet, plina de invataminte si un pansament bland pentru rani emotionale. Dar de priit, mi-a priit din plin!

Etichete: , ,