In Zakynthos - Cum se vede Navagio de sus

Mai intai a fost imaginea: o plaja perfecta, alba si granita ei de un albastru ireala - plaja Navagio. Abia apoi a venit intrebarea: de ce majoritatea pozelor sunt facute de sus? Si intr-un final am gasit raspunsul: exista in Zakynthos o platforma de pe care se poate admira Navagio de sus si exista un drum care duce pana la acea platforma. 
Plaja Navagio vazuta de sus
Plaja Navagio vazuta de sus

Cum se poate vedea Navagio de sus? 

Excursiile la Navagio sunt atat de cautate incat varianta de a admira plaja fara sa platesti excursia optionala pana la ea nu este deloc mediatizata. Nu inteleg de ce, pentru ca sunt doua experiente complet diferite, extraordinare amandoua! Una nu o substituie nicicand pe cealalta! Este incredibil sa ajungi cu barca in apele care scalda plaja Navagio si sa pasesti apoi pe pietricelele albe, plimbandu-te in jurul epavei! Dar sus, pe platforma, este emotia descoperirii, neincrederea ca poate totusi pozele acelea minunate de pe net sunt facute din elicopter si deci privelistea nu este accesibila oricui... Si totusi este! 
Pe drumul ce duce de la Anafornia la Volimes, imediat dupa cotul in care se afla manastirea Sf. Gheorghe, un drum coboara la stanga, oarecum paralel cu soseaua principala. Nu am gasit niciun indicator spre Navagio, dar drumul porneste din dreptul indicatorului cu Porto Vromi de pe soseaua principala. Asfaltul se opreste intr-o parcare, de unde mergand drept spre mare se ajunge la platforma in mai putin de 5 minute. 
Privelistea de sus te lasa fara cuvinte! Surprinzator a fost faptul ca in parcare erau doar cateva masini. De pe platforma doar o persoana poate admira plaja. Am stat ce am stat, am facut cateva poze, dar am lasat apoi locul si celorlalti. Nu am prins peisajul de la apus, dar tot am vazut ceva frumos!

Peisaj din Zakynthos
Peisaj din Zakynthos

Navagio si atat
Navagio si atat
Mergeti sa vedeti Zakynthosul! Mergeti sa vedeti Nagavio de sus! www.fliotravel.ro


Despre Zakynthos am mai scris:


2 comentarii:

  1. Am fost si noi pe platforma:) Pacat ca nu se valorifica mai bine acest loc (camere foto pe platforma, terase în apropiere, etc)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici macar nu este semnalizat drumul pana acolo, deci probabil ca nu se doreste sa fie valorificat...

    RăspundețiȘtergere

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...